Ulise Toader

Biografia candidatului

Ulise Toader- candidat pentru funcția de Primar al Primăriei Sectorului 3

Cine sunt:

Am vârsta de 57 de ani, doi copii realizați, fată și băiat și o parteneră de viață deosebită care îmi este alături în ceea ce întreprind.

M-am născut într-o familie de oameni modești, cu doi copii (eu și fratele meu mai mic) și am trăit în Ardeal, orașul Cugir, județul Alba, până la vârsta de 47 de ani. 

Buna educație primită de la părinții mei a fost și este călăuza mea în viață. De la ei am învățat să prețuiesc știința de carte și respectul față de comunitate și lege. Aceste învățăminte le- am transmis mai departe copiilor mei, ca și ei să le transmită copiilor lor.

Curajul, onoarea și demnitatea au fost reperele de la care nu am abdicat niciodată și nici nu o să o fac de acum înainte. 

Respectul față de dreptate, echitate și spiritul de sacrificiu sunt baza construcțiilor mele în activitatea profesională, civică și politică.  

Pasiunea față de modelism mi-a dezvoltat capacitatea de a avea răbdare în tot ceea ce construiesc, pasiunea pentru jocul de șah mi-a dezvoltat capacitatea de gândire și anticipație, iar cea față de sport mi-a dezvoltat capacitatea de efort, competiție și fair play!

Credința în Dumnezeu mi-a luminat calea în toate proiectele în care m-am implicat și nu au fost nici puține și nici ușoare! 

Am absolvit Universitatea Tehnică din Cluj Napoca cu nota 10, universitate de la care am avut onoarea să obțin și titlul de Doctor în Inginerie mecanică cu calificativul ”Foarte Bine”. 

Ce mă recomandă:

Experiența acumulată în domeniul industriei de apărare:

Mi-am început cariera profesională în Cugir, orașul meu natal, în cadrul Întreprinderii Mecanice Cugir care la vremea aceea avea 21.500 salariați, unde, pe parcursul a 31 de ani de activitate, am urcat pe scara ierarhică de la operator utilaje prelucrare prin așchiere până la funcția de Director General, trecând prin diferite funcții, precum: Șef Formație de Producție, Șef Birou, Șef Serviciu, Inginer de Schimb, Inginer Șef, Sef Departement,  Director General Adjunct, în domenii precum: producție, tehnic, asigurarea calitătii, privatizare, administrare patrimoniu. 

Anul 2010 a venit cu un transfer la București, la Compania Națională ROMARM SA, compania- mamă a Filialei Uzina Mecanică Cugir, unde am îndeplinit atribuții în calitate de: Specialist Documentație Studii, Purtător de Cuvânt, Membru în Consiliul Științific, Șef Serviciu și Șef departament în domenii precum: corp control, tehnic, proiecte și programe, producție, management organizațional, relații publice și comunicare, situații de urgență, inspecție generală, anticorupție.

De la începutul anului 2015 până la sfărșitul anului 2017 am condus în calitate de Director General Societatea Uzina Mecanică București.    

Experiența acumulată în administrarea societăților comerciale:

Președinte al Consiliului de Administrație al Societății Uzina Mecanică București SA, Membru în Consiliul de Administrație al: SC Cugireana SA, S Uzina Mecanică Cugir SA, S Uzina Mecanică București SA.

Experiența acumulată în domeniul administrației publice locale și județene:

Două mandate de consilier local și unul de consilier județean cumulat cu un mandat de patru ani în cadrul Autorității Teritoriale de Ordine Publică, ocupând diferite funcții: Secretarul  Comisiei de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul CJ Alba, membru în Comisia de Validare a CJ Alba, Preşedintele Comisiei Administraţie Publică Locală, Juridică, Apărarea Drepturilor Cetăţeneşti, Ordine Publică şi Ancheta a Consiliului Local Cugir, Preşedintele Comisiei de Validare a CL Cugir, Reprezentantul Consiliului Local Cugir la Agenţia de Dezvoltare Regională 7 Centru, membru al  Comisiei Invatamant Cultura a Consiliului Local Cugir.

Experiența acumulată în domeniul asociațiilor profesionale și ONG-urilor: 

Vicepreședinte Asociația de Standardizare din România, Vicepreședinte Alianța Sindicatelor din Industria de Apărare, Președinte Sindicatul Arsenal 2000 al Companiei Naționale ROMARM- aparat central, Vicepreședinte Societate Română de Pirotehnie și Detonică, Membru în Consiliul Director al Uniunii Naționale a Patronatului Român, Membru în Adunarea Generală a Asociației Generale a Inginerilor din România, Prim-vicepreședinte Centrul pentru Umanism și Drepturile Omului din România, Vicepreședinte la Uniunea Națională a Patronatului Român Alba, Secretar General al Cartel Alfa Alba, Vicepreședinte Asociația Generală a Inginerilor din România Alba, Liderul Sindicatul Liber FPS UMC, Vicepreședinte Sindicatul Apărarea UMC, Vicepreședinte Crucea Roșie Cugir.

Experiența dobândită prin forme de specializare și perfecționare în țară și străinătate în diferite domenii

Managementul organizațiilor (management comparat european, management și excelență în afaceri, management strategic, modelarea organizațiilor cu ajutorul aplicațiilor informatice de Business Process Modelling), managementul comunicării și relațiilor publice, managementul activităților de control, managementul resurselor umane și protecției muncii, accesării și gestionării fondurilor structurale (europene), combaterea și prevenirea faptelor de corupție,  achizițiilor publice, tehnicii legislative, operațiunilor de comerț exterior, formării profesionale, tehnicilor de negociere, organizării comisiilor Autorităților Teritoriale de Ordine Publică, al activității organizațiilor sindicale. În urma acestor implicări active, am dobândit calitățile de: expert prevenirea și combaterea corupției, expert achiziții publice, manager de proiect, inspector resurse umane, inspector protecția muncii, referent comerț exterior, formator.

Încrederea în capacitățile mele manageriale pe care colegii mei de partid au avut-o pe parcursul celor peste 24 de ani, prin desemnarea în funcții de conducere la nivel local județean și național, precum: Președinte PUR Cugir; Prim-vicepreședinte PUR Alba, Președinte Liga Aleșilor Locali Alba, Vicepreședinte Liga Aleșilor Locali PUR, Președinte PC Cugir, Președinte PC Alba, Vicepreședinte PC, Președinte PPU-SL Sector 3, Vicepreședinte PPUSL, a fost o onoare pentru mine.

Toată viața mea m-am pregătit și perfectionat pentru a fi cel mai bun, a sosit vremea pentru a da societății înapoi tot ceea ce este mai bun în mine. Am experiența necesară și maturitatea optimă pentru a genera un act administrativ profesionist, care să genereze echitate și prosperitate în sectorul 3. Cetățenii sectorului 3 merită mult mai mult decât ceea ce li se oferă acum! Merită o administrație locală profesionistă, în care banul public să fie utilizat judicios, în folosul și beneficiul fiecăruia dintre ei. Merită mai mult respect, mai multă grijă față de sănătatea fiecăruia, mai multă atenție față de educația și dezvoltarea armonioasă a copilor, mai multă protecție față de securitatea și integritatea lor, merită tot ceea ce este mai bine pentru ei și familiile lor pentru că ei plătesc taxe și  impozite pentru a se întâmpla toate acestea! Merită mai mult adevăr pentru că până acum în cei 30 de ani după revoluție au fost mințiți, amăgiți și manipulați de aceleași partide care s-au rotit la putere și care și-au atins limita de incompetență generând un act de administrare bazat pe neprofesionalism, corupție și interese de partid. Merită o administrare participativă în care părerea lor contează, pentru că politicile publice trebuie să fie pliate pe realizarea aspirațiilor și rezolvarea necesităților lor, pentru că pentru mine fiecare om contează, pentru că mie chiar îmi pasă. Cred cu tărie că „Omul potrivit la locul potrivit” este soluția pentru restartarea unei administrații, profesioniste, care să creeze politici publice în interesul cetățeanului și nu în al propriilor grupuri de interese, așa cum se pare că se întîmplă acum.   

Am afirmat în nenumărate rânduri că în România este nevoie de o schimbare profundă! Actuala clasă politică și-a dat examenul incapacității, cu vârf și îndesat! Momentele prin care am trecut și cele pe care le trăim arată goliciunea și putreziciunea sistemului creat în ultimii 30 de ani, în care personaje fără calitate și respect față de oameni au condus destinele acestei țări doar pentru a se îmbogăți ei și grupurile lor de interese. Mandat de mandat am văzut doar jocuri de gleznă în ceea ce privește administrațiile locale și guvernarea. Și atunci se pune întrebarea: Ce ar mai trebui să se întâmple ca românii să-și dea seama că așa nu se mai poate, că așa nu mai putem trăi?! Prin ce să mai treacă românul pentru ca în România să avem parte de o schimbare profundă și de durată? Mie îmi este foarte clar că schimbarea trebuie să înceapă imediat, plecând de la fiecare dintre noi! Ce ar mai trebui să pățim pentru a ne deschide ochii mari și a observa că ceea ce ni se întâmplă astăzi este și din cauza, poate, a faptului că o mare parte dintre semenii noștri s-au împărțit în tabere antagonice (stânga și dreapta) care luptă până la epuizare pentru a-și apăra exponenții, deși de multe ori constată că ceea ce susțin liderii lor nu li se potrivește, ba mai mult, este împotriva lor?! Refuz să cred că asta e România mea și că acesta este poporul meu! Cred cu tărie că mai există soluții pentru a îndrepta lucrurile în țara noastră și deopotriva în sectorul nostru din București. Există foarte mulți oameni cu probitate morală, dragoste de țară, care au epertiza necesară pentru a schimba în bine viața noastră, noi trebuie doar să-i incurajăm să se implice, să-i promovăm și sa-i sprijinim în reconstrucția unui sistem de conviețuire echitabil și prosper pentru toată lumea! Eu am întâlnit o parte dintre ei și i-am atras în echipa mea de consilieri!   Voi nu trebuie decât să urmăriți acțiunile noastre, să analizați dacă ceea ce facem și propunem a se realiza în Sectorul 3 aduce o înbunătățire în traiul vostru de zi cu zi, să mențineți un ochi ațintit asupra noastră, iar dacă vă plac acțiunile noastre, va rugăm să ne susțineti și să nu vă pierdeți sparanta că lucrurile pot fi îndreptate.

Speranţa, precum parfumul florilor – spunea Nicolae Iorga – nu se poate ridica la cer din suflete veştejite. Sufletul nostru nu este veştejit, pentru că am învins destule greutăţi, am îndurat nenumărate suferinţe, am biruit o seamă de restrişti. Şi cel care rezistă, care este în stare să-şi încordeze ultimile puteri, învinge!

Dumnezeu să binecuvânteze România și poporul ei!

%d blogeri au apreciat: